„CUM CRED ÎN MUZICA PE CARE AM IUBIT-O ATÂT, CRED ŞI ÎN DUMNEZEU, CARE M-A CREAT“.
GEORGE ENESCU
Site oficial
GEORGE ENESCU
Site oficial
Se împlinesc 57 de ani de activitate a ȘCOLII POPULARE DE ARTE GEORGE ENESCU din Botoșani, dar eu am mai mult de 57 de motive să păstrez și în suflet, nu doar pe diplomă instituția aceasta care mi-a marcat într-un mod cât se poate de pozitiv viitorul. Cu toate că sunt nevăzător, pot spune că 3 ani în cadrul Școlii Populare de Arte George Enescu din Botoșani, m-au făcut să văd lumea cu alți ochi.
Profesionalismul și dedicarea domnului profesor Florin Vecliuc sub îndrumarea căruia am studiat orga, au fost ingredientele care au contribuit semnificativ la o rețetă de succes, rețetă care avea să se numească viața mea.
Faptul că am fost primul elev nevăzător din cariera dumnealui, nu l-a împiedicat pe domnul Vecliuc să lucreze cu mine, ba din potrivă, dizabilitatea mea l-a motivat să găsească soluții pentru a-mi accesibiliza peregrinarea mea prin universul ăsta al muzicii.
În cazul meu, cei 3 ani petrecuți în cadrul Școlii Populare de Arte George Enescu din Botoșani au reprezentat mai mult decât studiul unui instrument. A fost o perioadă de tranziție în viața mea de adolescent, o perioadă care m-a ambiționat să îmi urmez parcursul muzical, o perioadă în care am înțeles că în lume există și oameni dedicați, oameni dispuși să te ajute să îți urmezi visul, oameni care dincolo de statutul de profesori sunt prietenii tăi, sunt bastonul alb de care nevăzătorul din tine are nevoie pentru a se orienta într-o lume a cunoașterii și a provocărilor.
Așa se face că am absolvit ulterior și Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, iar în prezent sunt profesor la Liceul Special „Moldova”, școală la care am și fost elev. Toate aceste realizări și multe altele au fost posibile pentru că pe la vârsta de 14 ani, cu sprijinul părinților mei care nu au dat niciodată înapoi când a fost vorba de mine și muzică în aceeași propoziție, am hotărât să încep cursurile la Școala Populară de Arte George Enescu din Botoșani, alături de profesorul, dar mai ales omul Florin Vecliuc cu care și acum, peste ani și ani, încă păstrez legătura și colaborez cu mare drag.
Școala Populară de Arte George Enescu nu formează doar artiști pregătiți pentru spectacole. Formează oameni pregătiți pentru viață, oameni care încheagă legături ce pot dura nu 3 ani cât țin studiile, ci o viață întreagă.
La mulți ani cu multe activități și reușite! Mulțumesc că existați și că aduceți un plus de bine în lumea asta mai zbuciumată decât bunica mea cu 3 zile înainte să-I vină pensia.