PLEDOARIE PENTRU O ALTFEL DE „ŞCOALĂ”
Într-o lume controlată excesiv de factorul economic şi politic, într-o societate în care, adesea, prostia şi incultura împing semenii la o existenţă ternă şi insipidă,fără orizont şi scopuri pozitiv definite , a te apleca spre actul de cultură , sau a fi parte activă a acesteia pare , la prima vedere, o pierdere de timp.
Cu toate acestea , oamenii sunt sensibili,talentaţi şi, mai ales, dornici de a explora o altă lume,una emoţională, creativă şi specială, care să le permită dedublarea de cotidianul cenuşiu şi stresant.
Această lume este arta sub toate aspectele ei, este pictura,muzica , dansul sau meşteşugurile tradiţionale ,toate acestea reunite într-o singură instituţie cultural-educativă,respectiv, ŞCOALA POPULARĂ DE ARTE ŞI MESERII BOTOŞANI.
An de an această instituţie modelează talente şi oferă un cadru elevat şi profesionist de afirmare şi educaţie artistică a cursanţilor ,fie că sunt copii,tineri sau adulţi,elevi sau oameni de profesii diferite.
Iar dacă numeroasele participări ale acestora la o mulţime de festivaluri, gale,expoziţii,concursuri sau schimburi culturale naţionale ori internaţionale ,au intrat deja într-un firesc al efortului creator îndrumat de profesori bine pregătiţi şi dedicaţi profund acestei nobile activităţi,dacă spectacolele şi diplomele obţinute la diverse manifestări culturale sunt argumente palpabile ale desfăşurării unui efort conjugat de a valorifica talente şi dorinţe de trăire superioară a vieţii ,dacă toate acestea şi multe altele ,doar bănuite dar nespuse încă, v-au trezit interesul, dumneavoastră, cititorilor, atunci pledoaria mea pentru o „altfel de şcoală” nu a fost în zadar.
Pentru aceasta, şi nu numai, cred cu tărie că ARTA NU VA ÎNVINGE TOTDEAUNA PROSTIA ŞI RĂUTATEA UNORA DINTRE OAMENI, DAR VA ÎNVINGE ÎN MOD SIGUR…..TIMPUL!
Manager Şcoala Populară de Arte şi Meserii Botoşani,
Liviu ANDRONIC